Noul site al Autorității Naționale pentru Cetățenie poate fi accesat la adresa http://cetatenie.just.ro/

Jurământ

 test9.png 


Depunerea jurământului

Persoanele invitate la depunerea jurământului vor prezenta  în momentul înmânării certificatului de cetăţenie următoarele documente:

  • certificatul de naştere al solicitantului;
  • cartea de identitate şi fişa de însoţire (pentru cetăţenii din R.Moldova);
  • paşaportul valabil;
  • două fotografii color de dată recentă, format 3,5 x 4,5 cm;
  • pentru persoanele care depun jurământul în alt stat decât cel de  domiciliu, este obligatoriu permisul de şedere din acel stat (aflat în perioada de valabilitate);
  • pentru minorii incluşi în ordinele ANC (la unul dintre părinţi): 2 (două) poze tip buletin pentru fiecare copil în parte, pașaport/act de identitate al copilului minor sau pașaport al părinților în care se regaseste fotografia minorului.

Tabele cu persoanele care depun jurământul

 

 Începând cu data de 25 mai 2018 vor intra în vigoare prevederile Regulamentului (UE) 2016/679, astfel tabelele cu numele si prenumele persoanelor pentru depunerea juramantului nu vor mai fi afisate, nemaifiind publice.

Noul regulament adoptat la nivelul Uniunii Europene definește datele personale ca incluzând orice fel de informație despre o persoană fizică care poate duce, direct sau indirect, la identificarea acestei persoane. În această categorie sunt incluse numele, numerele de identificare, date despre locație dar și orice alt tip de identificator online care este specific din punct de vedere fizic, psihologic, genetic, mental, economic, cultural sau social unei anumite persoane fizice.

Regulamentul stabileşte un set unic de reguli, direct aplicabile în toate statele membre ale Uniunii, destinat protejării mai eficiente a vieţii private a persoanelor fizice de pe teritoriul Uniunii Europene. Principiile şi regulile stabilite de Regulament privesc un drept fundamental al persoanei – dreptul la protecţia datelor personale, garantat de art. 8 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi art. 16 al Tratatului Uniunii Europene.

Cele două acte normative care compun pachetul legislativ privind protecția datelor la nivelul Uniunii Europene sunt:

1.   Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);

2.   Directiva (UE) 2016/680 referitoare la protecţia datelor personale în cadrul activităţilor specifice desfăşurate de autorităţile de aplicare a legii.

Pentru mai multe informații cu privire la aplicarea noului Regulament General de Protecția Datelor vă rugăm să consultați pagina de internet a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal la adresa: http://www.dataprotection.ro/?page=Regulamentul_nr_679_2016

 

 

 

Print Friendly Version of this pagePrint Get a PDF version of this webpagePDF EmailE-mail

 

 

 

Print Friendly Version of this pagePrint Get a PDF version of this webpagePDF EmailE-mail